Campanie de conștientizare și sensibilizare „16 noiembrie -ZIUA INTERNAȚIONALĂ A TOLERANȚEI”

Echipa profesorilor consilieri școlari din cadrul CJRAE Olt a desfășurat campania de conștientizare și sensibilizare „16 noiembrie -ZIUA INTERNAȚIONALĂ A TOLERANȚEI”. Activitățile educative au fost organizate la clasă, în peste 20 de unități de învățământ, și au cuprins:
• realizarea de afișe;
• confecționarea de brățări ale prieteniei;
• formularea de mesaje persuasive de promovare a toleranței;
• jocuri de rol care promovează diversitatea, incluziunea, respectul, compasiunea, înțelegerea, toleranța;
• exerciții de tipul brainstorming (ex.: cât mai multe și diverse modalități de a-ți arăta respectul față de celălalt);
• exerciții creative de tipul „formulează rețeta toleranței”; „găsește un coleg care…”, „ce te face unic?”;
• crearea de simboluri pentru conceptul toleranță (precum este porumbelul simbol al păcii);
• vizionare de clipuri video educative;
• dezbateri pe tema modului în care toleranța este reflectată în literatură, muzică și film.
Copii și elevii participanți au conștientizat pericolele intoleranței, au manifestat atitudini pozitive faţă de sine şi faţă de ceilalţi, și au cultivat spiritul de acceptare, cooperare și toleranță.
Prin intermediul campaniei profesorii consilieri școlari au creat o adevărată mișcare la nivelul județului, promovând un climat de învățare prin cooperare, de acceptare a diversității şi de valorizare a diferenţelor personale.
Și-am încălecat pe-o șa, și am spus povestea așa…
La final se vorbește doar despre învingători, așa că luptă să împărtășești bunătate și toleranță!