BUN SAU RĂU? – Proiect educativ județean de stimulare a comportamentelor socio-morale la preșcolari

 

Studiile moderne dovedesc tot mai evident că educația preșcolară este decisivă în dezvoltarea psihică a copilului.  Prin intermediul activităților educative preșcolarii pot fi stimulați să gândească într-un mod care le permite să dezvolte abilități și raționamente sustenabile, adecvate și complexe pentru a rezolva probleme specifice societății actuale. Acestea nu numai că susțin funcționarea copilului, însă, pe termen lung, orientează viitorul adult să dezvolte atitudini sănătoase față de propria persoană și societate și oferă un start bun în viață.

Proiectul de faţă este centrat pe ideea potrivit căreia activitatea de consiliere psihopedagogică trebuie să ajute preșcolarii să dezvolte un set de comportamente și atitudini realiste, cu un conţinut pozitiv, pentru a-și atinge potențialul și pentru a-și optimiza adaptarea la cerințele mediului educațional.

Activitățile de consiliere psihopdedagogică a preșcolarilor din cadrul acestui proiect au fost gândite în scopul dezvoltării socio-morale și vizează următoarele competențe: (1.) empatie, (2.) altruism, (3.) corectitudine, (4.) responsabilitate, (5.) respect.